„Nu aveam nevoie de așa ceva”. Iliescu critică excluderea din PSD a „dizidenților” Geoană și Vanghelie: ce spune despre intenția lor de a-și face un nou partid

„Nu aveam nevoie de așa ceva. Iliescu critică excluderea din PSD a „dizidenților Geoană și Vanghelie: ce spune despre intenția lor de a-și face un nou partid
Publicat: 16/01/2015, 09:00

Președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a criticat, joi, excluderea din partid a lui Mircea Geoană și Marian Vanghelie, calificând însă drept „ün joc neserios” tentativele acestora de a rupe PSD, și a anunțat că va participa la Consiliul Național, dând asigurări că va avea loc și un Congres.

Președintele de onoare al PSD a participat, joi seară, la un eveniment organizat la Ateneul Român din București, cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la care au luat parte, printre alții, fostul lider al PSD Adrian Năstase, ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, fostul președinte al României Emil Constantinescu, fostul ministru al Culturii Gigel Știrbu, președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad, dar și reprezentanți ai corpului diplomatic și personalități din mediul cultural.
La remarca potrivit căreia nu a mai fost prezent la ultimele ședințe ale PSD, Ion Iliescu a declarat că așteaptă, pentru că „o să fie un Congres al partidului”.

„Va fi (un Congres, n.r.), dar va fi întâi un Consiliu Național. Aștept Consiliul Național ca să particip la dezbaterile în legătură cu ce este de făcut”, a spus Ion Iliescu. Președintele de onoare al PSD a spus că absența sa de la ședințe nu are nicio legătură cu eticheta de „partid comunist”, afirmând că „acestea sunt bazaconii”.

Întrebat dacă Mircea Geaonă și Marian Vanghelie, excluși din PSD, ar trebui rechemați în partid, Iliescu a precizat că el a votat împotriva acestei sancțiuni.

„Eu nu cred că aveam nevoie de așa ceva și când sunt puncte de vedere diferite – suntem un partid democratic sau vrem să fim un partid democratic – trebuie să existe forța de a accepta puncte de vedere diferite și de a lăsa dezbaterea liberă, schimbul de păreri, indiferent de diferențele de opinie. Acest lucru chiar îmbogățește gândirea. Asta este trăsătura oricărei societăți. Suntem așa de diferiți unul de altul, dar tocmai această comunitate de entități diferite este bogăția vieții și a societății, mai ales într-o formațiune politică ce vrea să fie factor dinamic în viața socială. Eu am fost împotriva unor asemenea mentalități care îmi amintesc de perioade depășite, anterevoluție”, a mai spus președintele de onoare al PSD.

Chestionat cum comentează tentativele lui Mircea Geoană și Marian Vanghelie de a rupe PSD, Ion Iliescu a precizat că „este un joc neserios”.

„Trebuie să gândim ce trebuie făcut pentru a se consolida entitatea aceasta politică, care își asumă niște răspunderi, care are cea mai mare experiență în acești 25 de ani de evoluție a societății românești. Nu trebuie să înăbușim glasurile, dezbaterea liberă de idei, să încurajăm diversitatea de opinie, confruntarea, dar confruntare civilizată. Eu îmi arunc privirile puțin în urmă și îmi amintesc din 1990, primele alegeri pe care le-am avut după Revoluție și m-am uitat pe niște materiale, inclusiv dezbaterea ultimă de la primele alegeri din ’90. Eram trei candidați, domnul (Ion, n.r.) Rațiu, din partea PNȚCD, domnul (Radu, n.r.) Câmpeanu, din partea PNL, și cu mine. Și atunci era o noutate. Era o prenmieră pe care Televiziunea Națională o făcea care să prezinte la televiziune pe cei trei candidați și dezbaterea dintre ei. (…) Niciun fel de element de jigniri. A fost o dezbatere civilizată”, a completat Iliescu.

El a precizat că în loc să fie continuat și dezvoltat acest stil, „dezbaterea publică politică a coborât ca substanță”. „Aceasta este slăbiciunea care trebuie să ne preocupe acum, cum să facem să consolidăm acest lucru. Asta dă forță și unui partid, și societății în ansamblu”, a completat Iliescu. Președintele de onoare al PSD a subliniat că va susține acest punct de vedere la Consiliul Național al PSD.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
FOTO. Schimb de partenere sexy între milionari. Unul i-a luat iubita, altul femeia care i-a...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în...
Premierul Slovaciei a fost împușcat la Handlova. Prima imagine cu atacatorul
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Lege pentru toate FEMEILE din România. Devine obligatoriu în fiecare județ
Schimbările prin care a trecut Răzvan Simion după despărțirea de Lidia Buble.
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cea mai veche baterie funcționează neîntrerupt de peste 180 de ani
×